La “einkaufen”

La cumparaturi nemtii merg o data pe saptamana maxim. Daca nu o data la doua saptamani, cand isi incarca portbagajul de conserve, apa, suc, bere si toate cele necesare, isi umplu frigiderul si camara si stau linistiti o lunga bucata de vreme dupa-aia.

In Altdorf cumparaturile se faceau asa: la supermarket, la Bauer sau la micile magazine de familie, care de obicei erau cu specific: brutarie, macelarie.

La supermarket puteai sa mergi (pana prin ’99) la Edeka, chiar vizavi de casa bunicii mele. Pentru ea era foarte comod sa traverseze si sa ajunga la magazin. De multe ori se ducea pentru companie, sa mai schimbe o vorba cu vanzatoarele, sa-si ia chifle proaspete dimineata sau sa ne faca noua surpriza aducandu-ne banane. Ramasese din Romania cu fixatia bananelor ca delicatesa. Cand a ajuns in Germania, in primul an, a mancat aproape zilnic banane. Erau culmea luxului. Simbolul occidentului. Era libera pentru ca putea sa manance banane. Pe urma s-a saturat; nu mai putea sa le sufere.

Noi in primii ani de Germania mancam incontinuu crenvursti si cascaval feliat. Era gustul Germaniei. Si inghetata la cornet, dar curand a aparut si in Romania o inghetata la fel de buna. Insa cascavalul si crenvurstii nu vor fi niciodata ca acolo.

Edeka de vizavi de Oma s-a desfiintat prin 98-99 si s-a transformat intai in discoteca, apoi in Bio-Laden, un fel de supermarket foarte scump care vindea numai produse din culturi biologice. Pentru ea a fost foarte trist, fiindca i-au disparut si vanzatoarele cu care se imprietenise si si-a pierdut si scopul plimbarii de zi cu zi.

In curand s-a reorientat: la numai 2-300 de metri mai incolo era un magazin eclectic tinut de o batrana aproape centenara: Frau Pistotnik. Magazinul ii purta numele si batrana avea o faima de zgripturoaica mana-de-fier. La peste 80 de ani era zi de zi in magazin (locuia, oricum, deasupra), cu ochii-n patru dupa tine cand umblai printre rafturi, aranjand marfa sau dand dispozitii casieritelor. Tinea, pe langa alimente, tot felul de haine (mai mult chinezisme, modele batranesti si stofe sintetice), papuci si jucarii. Pe omama o fascina faptul ca avea lana de toate culorile; bunica mea fiind pasionata de tricotat.

Nu pot sa uit in ultima vara, in 2006, cand nu mai putea sa mearga mult pe jos, dar ne cerea s-o ducem cu caruciorul la Pistotnik, unde statea minute-n sir sa admire marfa din vitrina… Draga de ea. Avea bucurii atat de marunte, era asa usor s-o faci fericita, sa-i aduci un zambet pe chip. Uneori ii cumparam caiete din oras, sau ii aduceam un pix mai deosebit. Ii cumparam plicuri sau vreun scul de lana galbena. De cand nu mai vedea bine, tricota doar cu lana de culoare deschisa.  Ii aduceam din oras un suculet sau ceva dulce. Daca erau ambalate dulciurile, le punea bine. De multe ori i-am luat ciocolata sau turta dulce in dublu exemplar, ca una s-o manance si una sa si-o puna la “expozitie”.

Dar sa continui cu magazinele.